Cum alegi materialele de arta pentru incepatori

Dacă te-ai decis să începi să pictezi, să îți dezvolți un talent nativ pe care l-ai sesizat în copilărie dar nu l-ai dezvoltat, articolul acesta este pentru tine. Vei afla în primul rând cum să te decizi asupra unei singure tehnici pe care să o deprinzi în timp, care sunt materialele de bază pe care ar trebui să le ai în trusa de pictură pentru începători și de ce e recomandat să începi cu o gamă de studiu.

Primul pas – testează mai multe tehnici de pictură pentru a afla ce te bucură cel mai mult

Înainte de a-ți achiziționa un set de culori, pensule și hârtie sau pânză, e important să te informezi cât mai mult despre principalele tipuri de pictură în parte – pictura în ulei, pictura în acrilic sau pictura în acuarelă. Vizionează documentare, urmărește artiști și citește despre comportamentul fiecărui tip de culoare și stabilește care tip de culoare te atrage mai mult. De exemplu, timpul de uscare a unui anumit tip de culoare dă indicii despre procesul de lucru: pictura în acuarelă necesită o spontaneitate crescută la lucru, având un timp de uscare foarte scurt, pe când pictura în ulei necesită mai degrabă răbdare, prin faptul că în această tehnică se lucrează în straturi iar timpul de uscare poate dura chiar și câteva luni. Culorile acrilice sunt adeseori preferate și incluse în trusa unui pictor începător datorită versatilității lor dar și a unui timp de uscare mai scurt.

Criterii de selecție a culorilor pentru pictură pentru începători – ce este o gamă de studiu

După ce te-ai informat cât se poate de în detaliu referitor la cele trei tipuri principale de culori, e timpul să treci la treabă. E recomandat ca drumul tău către a-ți dezvolta creativitatea să fie ghidat, pentru a trece mai rapid prin familiarizarea cu materialele, dar și pentru a te asigura că nu te demotivezi și că lucrezi exerciții care să îți construiască deprinderea. Există fie variante online – cursuri sau tutoriale, fie cursuri fizice, predate de artiști profesioniști și poți alege ceea ce ți se potrivește cel mai bine, inclusiv ca program.

Este indicat ca primul tău set de culori să fie dintr-o gamă de studiu. Gamele de studiu sunt tipuri de culori produse exact pentru nivelul de începător, în care consumul de culoare este mare. Din acest motiv, toți furnizorii de culori pentru pictură au atât game de studiu cât și game profesionale.

Gamele de studiu au de obicei un cost mai mic, lucru posibil datorită faptului că în producția acestor culori sunt folosiți pigmenți sintetici și o cantitate mai mare de lianți și aditivi. Rețetele gamelor de studiu sunt de obicei echilibrate – se caută o calitate decentă a culorii (saturație, intensitate, rezistența la lumină și durabilitatea în timp) la un cost cât mai mic, cost dat în principal de materialele folosite. La polul opus se găsesc gamele profesionale, în rețetele cărora există pigmenți naturali (mai rari, mai valoroși) și un procent mai redus de liant sau aditivi și deci o calitate superioară în termeni de intensitate, saturație și o rezistență la lumină mult mai bună (deci culoarea nu va deveni ștearsă în timp).

Suprafața pentru pictat – hârtie, carton pânzat sau pânză pe șasiu

Suprafața pe care pictezi este deosebit de importantă – ea poate susține și scoate în evidență culoarea, dacă vorbim de o fibră naturală (de exemplu bumbac) sau poate să anuleze calitatea culorilor, dacă este de proastă calitate.

Unii artiști consideră chiar că o pânză sau o hârtie de bună calitate este uneori mai importantă decât calitatea culorilor. Ce e esențial este să testezi cât mai multe tipuri de hârtie/ carton pânzat/ pânză, pentru a observa comportamentul culorii și pentru a-ți forma propriile opinii și preferințe.

Există blocuri de hârtie pentru toate tipurile de culori, inclusiv pentru acrilice și uleiuri. Ca principiu, cu cât mai grea și vâscoasă culoarea, cu atât mai grea trebuie să fie și hârtia, pentru a putea susține cantitatea de culoare din pictură. Acuarela, datorită faptului că poate fi lucrată și ud pe ud, necesită o hârtie de minim 200 – 250 de g/mp, iar blocurile cu hârtie pentru ulei/ acrilic încep de la 290 g/mp.

Materiale de artă pentru începători - compoziția hârtiei pentru pictură

În general, cea mai bună (dar și cea mai scumpă) hârtie va fi cea de 100% bumbac iar cea mai des întâlnită hârtie (și cea cu un preț mai mic) este cea fabricată din celuloză. Există și hârtie compusă din mai multe tipuri de fibre, în diferite procente – bumbac și celuloza, agave și bumbac, bambus și bumbac, etc.

Și producătorii de hârtie pentru pictură oferă blocuri de hârtie de studiu, hârtie recomandată pentru a face primii pași în tehnica de pictură preferată, fără să-ți faci griji pentru consumul mare datorat diferitelor exerciții sau studii, parte din procesul de învățare.

Carton pânzat sau pânză pe șasiu

Cartonul pânzat poate fi perfect pentru început, mai ușor de folosit și la un cost mic. Pânza pe șasiu (e bine să știi că există pânză de pictură chiar și pentru pictura în acuarelă) poate fi albă sau neagră și poate – la rândul ei, să fie fabricată din mai multe tipuri de fibre și preparată cu mai multe straturi de gesso.

Pensule pentru începătorii în pictură

Și în acest caz compoziția naturală a unei pensule este considerată ca fiind cea mai calitativă variantă. Un fir de păr subțire, dar rezistent și absorbant cum este cel de veveriță va fi potrivit pentru acuarelă, pe când un fir de păr mai rigid și mai gros va susține o culoare mai grea cum este cea de ulei.

Totuși, dat fiind faptul că materialele naturale, cum este un fir de păr natural, sunt mai rare, mai greu de obținut și deci mai scumpe, majoritatea producătorilor au obținut fibre sintetice la o calitate excelentă, pe care le găsești la un cost mai mic. Acestea vor reprezenta variante perfecte pentru început și nu numai – există și artiști experimentați care preferă un anumit model de pensule sintetice.

Poți începe cu un set de pensule de pictură în forme diferite, și pe măsură ce avansezi și simți diferența între fibrele din pensule, să testezi și pensule din game diferite, pentru a le observa la lucru.

Șevalet pentru pictură

Chiar dacă șevaletul este considerat un element mai sofisticat, prezent doar în studioul unui artist profesionist, acesta are un rol important în poziția corectă la lucru. Pe măsură ce începi să pictezi mai mult timp – în weekend sau în orele libere, o poziție inconfortabilă poate deveni neplăcută. Există șevalete de dimensiuni reduse, șevalete de masă pentru pictură care ocupă destul de puțin spațiu și atunci când sunt depozitate.

Te așteptăm cu mai multe idei și recomandări despre tehnici și materiale pentru proiecte de artă și hobby creativ și pe Facebook Instagram si YouTube și în magazinele din București!

 

Articole similare

Idei de cadouri pentru Valentines Day
Idei de cadouri pentru Valentines Day
Fie că ești fan Valentine ’s Day, fie că-i spui Ziua îndrăgostiților sau îl preferi pe Dragobete, important e că te-ai decis ca anul acesta să-ți sărbătorești iubirea, iar asta e o idee bună în...
Pictura pentru incepatori - alegerea culorilor
Pictura pentru incepatori - alegerea culorilor
Pictura este o modalitate excelentă de a reduce efectele stresului și de a redescoperi în tine pasiunea pentru artă. Mai mult decât atât, pictura poate fi o activitate distractivă, dacă o faci...