Carmen Nistor este caligraf și doctor în arte vizuale. În 2018 a înființat Academia de Caligrafie – proiect care își propune revitalizarea artei scrierii frumoase. Carmen studiază și predă caligrafia din 2010 și ține cursuri de caligrafie în România, Germania și Malta, după ce a absolvit cursurile de Grafica ale Universității Naționale de Arte din București iar studiul caligrafiei l-a început beneficiind de o bursă Erasmus în “communication design” în Germania, la Hochschule der Bildenden Künste Saarbrücken.

O puteți urmări pe Carmen și Academia de Caligrafie pe Facebook și Instagram.

Care e povestea ta ca artist caligraf? Cum te-ai apropiat de caligrafie?

Am început din copilărie, însă nu mi-am dat seama decât foarte târziu că pregăteam terenul pentru mai târziu. Pe vremea aceea doar colecționam stilourile și imitam scrisurile care ieșeau din tiparul literelor predate în manuale. Țin minte că îmi plăceau scrierile ritmice, curate, fără înflorituri. Oficial însă, am început în 2010 în Germania, unde prin intermediul unei burse Erasmus am studiat timp de un an caligrafie si typography la Universitatea de Arte din Saarbrücken.

A fost surprinzător să văd că la prima lecție de typography începeam practica utilizând pensule late, tuș solid dizolvat pe piatră specială și niște ziare vechi care să ne ajute să ținem rândul drept. Am înțeles mai târziu cât de importante au fost acele ore de exerciții cu linii, bastonașe, încadrări corecte, spațiere și ritm. Aveam temă să venim cu teancul de hârtii scrise la fiecare lecție, unde fiecare pagină trebuia să fie gândită ca o lucrare în sine. La finalul unui semestru aveam deja un font creat, totul pornind de la caligrafie.

Scriere Fraktur - sursa foto Academia de Caligrafie

Revenind în țară, și continuând să practic caligrafia și să postez ce lucram, am avut șansa să primesc o comandă importantă de a ilustra în scris un număr mare de poeme. Faptul că am avut deplina libertate de a interpreta textele m-a motivat să găsesc soluții cât mai diferite de a scrie și de a compune paginile, ceea ce m-a ajutat foarte mult să evoluez. Și de atunci, am tot lucrat. Apoi au sosit ofertele de a ține cursuri, în afara țării, in Malta și Germania dar și acasă.

Care e proiectul de caligrafie la care ai lucrat și care îți este cel mai drag? De ce?

Toate proiectele îmi sunt dragi. Și cele la care am lucrat cu elevi din toate colțurile lumii, și cele pe care le fac în București sau în țară. În 2018 am lansat Academia de Caligrafie care are ambiția aceasta de a organiza cursuri ca să revitalizeze plăcerea scrierii de mână cu stilouri sau cu instrumente tradiționale. Așa că în 2019 am realizat, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române, proiectul “#220poenaru – Lecția de Caligrafie” constând dintr-o serie de cursuri dedicate memoriei lui Petrache Poenaru. Am predat tehnici de caligrafie și compoziție pe durata a 10 întâlniri, iar la final am organizat o expoziție cu lucrările cursanților, găzduită în mansarda muzeului. A fost un proiect de durată și mă bucur că am avut un grup consistent de cursanți care au înțeles să trateze cu seriozitate lecțiile și temele practice, iar asta s-a văzut când au excelat la expoziția de final. E o satisfacție să văd că atât elevii de 12 ani cât și tinerii, adulții și seniorii au răspuns cu atât entuziasm și că au lucrat constant aproape 3 luni.

Cum ai descrie importanța scrisului de mână, înainte de caligrafie? La ce face apel, din instrumentarul expresiv al unei persoane, această disciplină?

Pentru că vin din generația celor care au început școala în era pre-Internet, scrisul de mână este pentru mine un gest firesc. Și azi îmi iau notițe pe caiet, așa funcționez cel mai bine, mi se clarifică anumite idei mult mai ușor și așa văd anumite corelații. Țin minte că în prima zi de muncă la un job în Malta m-au întrebat de ce anume am nevoie ca instrumente: am răspuns un caiet și un creion. S-au uitat la mine lung și m-au întrebat pentru ce, că oricum voi avea laptop. Am insistat că așa lucrez, cu caietul lângă mine.

Așadar, aș spune că, înainte de a ajunge la valențele expresive și estetice ale scrisului de mână, acesta face apel la niște rotițe extrem de importante din mecanismul nostru cognitiv. Gestul de a așterne pe hârtie cuvinte, semne sau simboluri, declanșează o stare de prezență multivalentă: atenție la detaliu – respectiv cum mă încadrez pe hârtie, cât de mare pot scrie, unde așez hârtia ca să îmi fie comod să scriu –, atenție la planul fizic – faptul că simt hîrtia sub mână, că trebuie să mânuiesc un instrument de scris, să aleg cât de tare îl strâng între degete, cum fac mâna să asculte mintea, cum generez o mișcare cursivă –, atenție la planificare – în cazul scrisului de mână, în timp ce mă concentrez pe formă trebuie să mă concentrez și pe fond, să aleg cum structurez informația astfel încât să aleg ce e relevant, să planific parcursul logic al scrisului, pentru că nu am la îndemână comodul buton cu “delete” sau comenzile “copy” și “paste”.

Sursa foto - Academia de Caligrafie

La toate cele de mai sus se adaugă și componenta estetică pe care o pot avea în vedere atunci când scriu, ceea ce face ca scrisul de mână să fie o activitate mult mai complexă decât ne dăm seama. Iar în cazul acesta pot alege să scriu cât mai controlat, respectând anumite “canoane” caligrafice, sau pot merge înspre abordarea gestuală, care este parțial controlată, și care vine la îndemână după multă practică și asimilarea regulilor spre a fi schimbate sau încălcate asumat.

Ce descoperă cel mai des cursanții despre tehnică sau despre ei înșiși, după ce participă la un atelier?

Mulți mi-au spus că și-au dat seama că e treabă serioasă caligrafia asta, nicidecum așa un hobby superficial precum credeau inițial. Descoperirea mare este că sunt foarte multe reguli, că e multă teorie și multă gândire – se spune că doar 20% din caligrafie este practică, restul de 80% este gândit. În plus, este și multă istorie la mijloc, scrisurile au o poveste și o evoluție pe care este bine să o știm ca să înțelegem cât mai bine ce facem și de ce. Dar probabil cea mai provocatoare descoperire este că e nevoie de răbdare pentru a scrie caligrafic, că nu se întâmplă lucrurile în viteză nici din punctul de vedere al învățării, dar nici al execuției în sine, indiferent de nivelul de performanță la care au ajuns. Caligrafia se face în tihnă. Așa se poate rafina și tehnica: având îngăduință față de efort, dar cu un ochi critic față de rezultat.

Cum e structurat un atelier de caligrafie pentru începători? Ce noțiuni propui participanților și ce exerciții?

Spre surpriza multor cursanți, care de multe ori se așteaptă ca în primele două ore să trecem în revistă mai multe scrisuri chiar – lucru evident total nerealist, lecțiile încep cu bețișoare, bastonașe si cerculețe, cu exerciții de ritm și spațiere pentru a deprinde consistența gestului. Dar și pentru că acestea sunt de fapt elementele de bază ale literelor. La cursurile mele de scrieri istorice cu instrumente cu peniță lată prefer să încep cu studiul scrisului Fundational.

Sursa foto - Academia de Caligrafie

Este vorba de un scris care a rafinat sute de ani de scriere într-un stil ale cărui  reguli au fost stabilite în secolul 20, care este extrem de “curat” și care pune bazele gesturilor executate corect pentru următoarele etape de învățare. Pe măsură ce cursanții avansează în tehnicile de caligrafie, continuăm cu scrierile Uncial, gotice – Textura, Fraktur, Bastarda, cu italic, cu scrieri moderne. În paralel studiem despre compoziția lucrărilor de caligrafie, despre manuscrise iluminate, exersăm litere de început și experimentăm diverse aplicații ale caligrafiei și cum sa folosim sau chiar să producem instrumente de scris.

Care e diferența între hand lettering și caligrafie?

Aș face o analogie și aș spune că este ca diferența între a desena și a scrie. În cazul lettering-ului am niște libertăți creative pe care nu le regăsesc în aceeași formă la caligrafie. Conform anumitor definiții, caligrafia este scrierea în care nu revin cu penița peste o linie deja trasată, pe când în cazul lettering-ului am această posibilitate de a compune litera cum doresc. Sunt zone diferite ale scrierii, care solicită abilități diferite. Și caligrafia, însă, permite destule libertăți pentru a conferi scrisurilor nota personală a fiecărui caligraf.

3 scrieri care nu sunt foarte populare în caligrafie dar consideri că ar trebui să fie? De ce?

Cred că aceste preferințe variază destul de mult în funcție de zonă, pentru că și scrierile latine au evoluat cu influențe din varii drecții. Dar discuții despre scrieri mai mult sau mai puțin utilizate sunt pe toate forumurile internaționale.

Așadar aș încerca o clasificare destul de subiectivă, din peisajul caligrafic în care activez. Încep cu Foundational pentru motivele enumerate mai sus: pentru că pune bazele execuției corecte a literelor, ne învață despre formele cele mai simple care compun literele, e un scris ritmic ce ajută la deprinderea corectă a spațierii, a relațiilor între litere.

Unii cursanți consideră ca e prea bazal, că nu e modern, că nu seamănă cu scrisul cursiv, etc. Mulți caligrafi de calibru internațional îl recomandă ca scris esențial în portofoliul oricărui cursant și caligraf, pentru că după fazele incipiente ale studiului, aprofundarea scrisului Foundational poate dura ani de zile pentru a-l rafina și a-l însuși în maniera proprie. Pare simplu, dar de fapt este extrem de complex și plin de subtilități. Este un scris ce trebuie revizitat periodic și perfecționat.

Apoi aș adăuga scrisul Bastarda, un scris cu o frumusețe incredibilă numai și pentru faptul că a avut ca scop îmblânzirea goticului angular și extrem de precis, aducându-l într-o formă ce țintea cursivitatea.

Scrierea Bastarda. Sursa foto - Academia de Caligrafie

Dacă primele două menționate sunt scrisuri executate cu penița lată, al treilea scris ar fi din zona celor la care folosim penița ascuțită.

Îmi place foarte mult scrisul așa numit “de afaceri” predat la începutul secolului XX după metoda lui Austin Norman Palmer. Este un scris foarte elegant, fără înflorituri, fără contrast al literelor, cu un ritm și o cursivitate cuceritoare.

Care e diferența între caligrafia tradițională și cea modernă?

Fără a înțelege în primul rând caligrafia tradițională, cu regulile ei destul de stricte și cu scrierile cu penițe late, nu am avea cum să încălcăm armonios  aceste reguli spre a ne muta în zona caligrafiei moderne. Nu am putea face serios nici typography fără a trece prin ucenicia caligrafiei tradiționale. În caligrafia modernă se trece la utilizarea instrumentelor de tipul penițelor flexibile sau pensulelor ori a așa numitor “penițe cola” artizanale, se renunță la canoanele și măsurătorile caligrafiei tradiționale, la regulile de compoziție și de ilustrare a textelor pentru a aborda stiluri mai libere de reprezentare cu execuții gestuale. Însă lucrările sunt armonioase dacă și aceste libertăți sunt asumate cunoscând regulile. Nu orice scris liber este caligrafie modernă. Este nevoie de consistență a compoziției literei și în cazul scrierilor moderne.

Ce etapă sau situație din istoria caligrafiei îți place cel mai mult/ are o semnificație pentru tine?

Îmi place foarte mult bogăția regăsită în scrierile de tip cursiv sau de cancelarie din perioada medievală târzie sau Renaștere. Având în vedere că erau scrieri care doreau eficientizarea gestului, ele fiind executate totuși cu pana cu vârful lat care trebuia înmuiată în cerneală extrem de des, contrastul literelor (diferența între zonele subțiri și cele late în linia scrisă) și formele elegante ce rezultă, precum și ligaturile ingenioase și cursivitatea rezultată fac, în opinia mea, din orice text scris în acele stiluri echivalentul unei lucrări de grafică.

Ce recomandări ai pentru un caligraf începător? (așteptări, ce să exerseze întâi, ce instrumente sunt potrivite pentru început, etc.)

În primul rând aș recomanda să se gândească cum se poziționează față de caligrafie, dacă are de gând să îi acorde importanța cuvenită sau să o practice doar sporadic, ca pe un hobby nepretențios. În cazul fericit în care alege prima variantă, îi recomand să aibă răbdare cu sine, să înțeleagă că învățarea caligrafiei presupune nu doar practică, ci și însușirea unor noțiuni teoretice, că este recomandabil să citească materiale de specialitate și să se gândească la ceea ce lucrează. Din punct de vedere al practicii propriu-zise, e bine să învețe de la început să stea corect la pupitru, să respire corect, să își organizeze bine spațiul de lucru, să nu se grăbească atunci când scrie, să fie critic cu rezultatele, să se bucure de momentele în care scrie. Îi recomand, de asemenea, să studieze cu un profesor de caligrafie, lecțiile față în față având avantaje nete dovedite.