Scurt ghid pentru bullet journaling

Ideea de bullet journal aparține unui designer digital (Ryder Carroll), care a fost diagnosticat în copilărie cu probleme de învățare, drept pentru care a fost nevoit să dezvolte metode alternative de a rămâne concentrat și productiv. Metodologia bullet journalling se referă la structurarea informației într-o formă simplă de jurnal și la câteva metode de a reprezenta vizual task-uri, evenimente, notițe sau gânduri. Această metodă de a ține un jurnal a devenit destul de populară datorită faptului că este și o modalitate riguroasă de organizare dar poate avea fi și o modalitate bună de a exersa handlettering sau desen.

Un bujo este potrivit pentru tine dacă:

  • îți place să te organizezi și să urmărești task-urile zilnice pe hârtie
  • îți place să lucrezi cu acuarele, creioane colorate sau markere pentru mici proiecte creative
  • te inspiră ideea de a-ți urmări progresul pe anumite obiective (de dezvoltare personală sau ce țin de viața de zi cu zi)

Pe scurt, despre bujo și sistemul de bullet journaling

În general, cei care țin un bujo au în jurnal o pagină de index (în care poți trece numărul paginilor și subiectul lor, pentru a le găsi mai ușor atunci când ai nevoie), un future log (adică 4 sau mai multe pagini împărțite pe luni, în care îți poți nota evenimentele importante care urmează să aibă loc sau la care trebuie să participi). Apoi, urmează pagini dedicate obiectivelor tale, în care poți descrie, desena sau lipi (stil colaj, papercraft) informații despre acel obiectiv. Alte idei pe care le mai aplică pasionații de bujo sunt paginile lunare – în care poți trece listele cu to-do-uri și alte notițe și pagini dedicate zilelor, dacă mergi până la acest nivel de detaliu. Poți apoi crea o pagină în care să-ți urmărești dezvoltarea unui nou obicei (habit tracker), în care să notezi ceea ce faci referitor la acel obiectiv (ex. să citești mai mult, să faci mai mult sport, să desenezi, etc.) în fiecare zi. Astfel, la finalul lunii vei avea o perspectivă de ansamblu asupra efortului pe care l-ai depus în direcția dorită. Simbolurile propuse sunt „x” – atunci când ai terminat un task, „<” pentru task-urile pe care le-ai programat deja sau “>” în cazul în care ai amânat task-ul pentru o dată viitoare. Evenimentele pot fi reprezentate cu un cerc „o” iar notițele, cu „-” un simbol foarte intuitiv și des întâlnit. 

 Un jurnal este o ocazie excelentă de a-ți organiza timpul dar și de a urmări pașii pe care îi faci pentru îndeplinirea unui obiectiv important pentru tine. Ideea principală al unui bujo este că notezi doar ideile principale, nu propoziții și fraze (ca într-un jurnal normal) și că poți să îți înfrumusețezi paginile cu ajutorul unor elemente decorative desenate chiar de tine. Un bujo este și un loc în care să-ți notezi to-do list-ul, și un jurnal și un planner și bineînțeles, poți să îți faci un bullet journal conform stilului și preferințelor proprii (ex. poți trata doar obiective la nivel personal, fără task-uri zilnice concrete sau poți să dezvolți mai mult exercițiile creative zilnice, pentru a-ți antrena deprinderile de pictură sau desen).

Motive pentru care un bullet journal îți poate fi de folos

Indiferent dacă ești începător sau avansat într-o tehnică de grafică, desen sau pictură, un bujo poate fi motivul perfect să te ții de un program de lucru zilnic, în care să exersezi câte un desen, un doodle sau o lucrare simplă, adică pași relativ mici dar făcuți în mod consecvent. Apoi, organizarea efectivă – dacă ai nevoie să te organizezi mai bine, acest tip de jurnal poate să te ajute să nu pierzi din vedere activități sau evenimente pe care ți-ai propus să le îndeplinești. Nu în ultimul rând, dacă ți-ai propus obiective personale, e foarte important să ai o modalitate de a urmări pașii pe care-i faci în realizarea acelui obiectiv și un bujo e o modalitate creativă dar și riguroasă de a o face.

Ce notebook alegi pentru un bujo?

Înainte de a alege un notebook/ sketchbook, e important să te decizi asupra instrumentelor de scris pe care le vei folosi, pentru a avea la dispoziție o hârtie care să fie cât mai potrivită pentru tehnicile pe care dorești să le utilizezi.

De exemplu, dacă vei folosi markere colorate ai nevoie de o hârtie mai grea și netedă, eventual o hârtie specială pentru lucrul cu markerele, care are un layer special pentru a susține cerneala pe bază de alcool. Dacă vei lucra cu acuarele sau cu un tuș pe bază de apă, e nevoie de o hârtie groasă, ideal de bumbac, potrivită pentru tehnici ude. Dacă vei folosi doar creioane colorate (uscate) și un stilou sau un pix cu gel, atunci poți alege un notebook cu o hârtie mai subțire. Dacă vrei să colorezi cu mai multe tipuri de culori, este indicat o hârtie potrivită pentru mixed media, care să nu fie foarte fragilă. Alte recomandări pentru alegerea notebook-ului pentru un bujo:

  • dacă vrei să exersezi și mici proiecte de handlettering, poți alege un notebook cu linii punctate, special realizat pentru caligrafie, astfel încât să poți exersa diverse scrieri
  • există notebook-uri cu coperta customizabilă – fie de lemn, fie de tip canvas – asta înseamnă că poți gândi un mic proiect creativ chiar pentru copertă, la care să folosești acrilice sau diferite elemente decorative de scrapbooking.
  • formatul – portrait sau landscape este și el important și îți va permite anumite tipuri de desene și design pentru elementele dintr-o pagină de jurnal.
  • hârtia este un element esențial, dacă vrei să umpli paginile jurnalului tău cu mici desene sau schițe, așa că este indicat să alegi o hârtie de calitate, cât mai potrivită instrumentelor și tehnicilor cu care vei lucra.

Notebook hârtie punctată Adventure de la Flexbook

Un notebook pentru bullet journalling, cu o hârtie care nu permite bleeding sau ghosting exagerat.

Poți vedea și un review al acestui notebook, pe contul de Instagram bujor.ink.

Ca și trăsături, este vorba de un notebook cu un sistem inovator de legare, care permite deschiderea plată. Conține 192 pagini de culoarea fildeșului și are și un buzunar pentru depozitat hârtii, la final. Coperta este texturată iar hârtia este Fabriano, cu greutatea de 85 g/mp.

1584, The Grey Book și Sketch Book D&S de la Hahnemuhle

1584 de la Hahnemuhle este unul din cele mai elegante notebook-uri de la Hahnemuhle. Disponibil în culori precum verde marin, liliac și piersică, conține 200 de pagini pentru notițe și organizarea activităților. 160 de pagini sunt albe și fine iar 40 sunt colorate în nuanța coperții. Hârtia este punctată iar formatul disponibil este A5.

The Grey Book, de la același producător, conține o hârtie fină, potrivită pentru markere pe bază de acril, cerneală, indian ink și alte instrumente de scris cu tuș pe bază de apă. Ce este interesant la acest notebook este nuanța gri a hârtiei (de 120 gr/mp) care poate aduce efecte interesante, atunci când desenezi sau scrii cu nuanțe intense. În plus, poți completa desenele cu accente albe, cu un roller cu gel alb cum este Gelly Roll.

Sketch book-ul D&S are o hârtie suficient de groasă încât să susțină și o serie de tehnici ude (140 g/mp) cu o hârtie cu suprafață granulară, ușor mai dură și cu aspect brut. Este creat pentru desenul în creion sau creioane acuarelabile, se deschide perfect plat și este disponibil în mai multe formate – portrait, landscape sau pătrat, cu mai multe dimensiuni asociate fiecărui format. Faptul că se deschide plat este un detaliu preferat de artiști datorită faptului că lucrările/ spread-urile, în cazul unui bullet journal, pot fi scanate cu ușurință.

Canson: Mix Media C a grain Art Book, Art Book Fields și Notes

Caietul cu spiră Mix Media Canson C a grain Art book conține o hârtie recomandată pentru toate tehnicile uscate și umede, deci mix media (creion, pastel, cărbune, acuarelă, gouache, cerneală și markere). Are 40 de foi și poate fi folosit pe ambele părți – o textură medie pe o parte și o granulație fină pe cealaltă, cu o greutate de 224 g/mp. Un carnet disponibil în trei dimensiuni.

O altă variantă de carnet de tip art book de la Canson ce poate fi folosit cu succes pentru un bullet journal este carnetul de schițe Canson Art Book Fields. Un carnet cu 90 de coli de hârtie Crob’Art de 90 g/mp, potrivite pentru desenul în creion, pastel, cărbune și carioci.

Notebook-uri de la Drasca – Having a lovely time & Scrapbook Inspiration

agenda pentru bullet journal 

În gama Having a lovely time de la Drasca găsești modele de sketchbook-uri cu coperte frumoase, ilustrate de artista Ivayla Stoeva, cu un număr de 80 de file. Hârtia dintr-un astfel de sketchbook are o greutate de 80 g/mp și este potrivită pentru desenul în grafit, cărbune, markere, creioane, pasteluri moi și cerate. scrapbook bullet journaling

O altă variantă de la producătorul Drasca pe care o poți alege pentru un bullet journal este Scrapbook Inspiration. În imagine, varianta Cream, care conține o hârtie crem, de 250 g/mp (deci potrivită pentru scrapbooking) care se poate personaliza folosind markere, materiale textile, fimo, hârtie sau carton pentru mici colaje, etc. Un sketchbook disponibil în trei dimensiuni.

Culori pentru bujo – instrumente de scris, creioane, markere și acuarele

În ceea ce privește culorile pe care le poți folosi, domeniul este vast – de la creioane moi în diverse nuanțe până la linere, brushlinere și markere cu tuș pe bază de apă sau alcool, există foarte multe variante din care poți alege. Iată totuși cinci idei pe care le-ai putea testa în noul tău bujo:

Creioane colorate Polychromos, de la Faber Castell

Creioane de o înaltă calitate, Polychromos sunt destinate artiștilor, disponibile în peste 100 de culori și cu mina de grosime de 3.8 mm. Pot fi achiziționate și individual, nu doar la set, ceea ce înseamnă că-ți poți selecta culorile preferate, pe care vrei să le folosești pentru desene sau elemente decorative într-un jurnal.

Linere – Copic, Uni, Sakura

Pentru a scrie sau pentru a schița elemente decorative pe care apoi să le umpli cu culoare (creioane sau acuarelă), îți este de folos la un bullet journal și un liner. Și aici există mai multe variante de cerneală și vârf (subțire sau mai gros) din care poți alege, în funcție de tehnicile de desen pe care vrei să le utilizezi în jurnalul tău creativ. multiliner pentru bullet journal Multilinerul SP de la Copic este disponibil în 9 grosimi, dintre care cel mai subțire are 0.03 mm (singurul multiliner cu această grosime) și are vârfuri și cartușe cu cerneală ce pot fi înlocuite.fineliner pentru bullet journaling Dacă vrei să scrii sau să faci o schiță cu un liner și apoi să adaugi acuarelă sau creioane acuarelabile, poți încerca un fineliner Micron Pigma Sakura, creat special pentru ilustratori. Tușele trasate cu acest liner sunt rezistente la apă (adică nu se vor întinde dacă adaugi acuarelă apoi) și au culori intense, un liner care poate fi folosit pentru caligrafie, ilustrații, manga, schițe și accente pe picturile în acuarelă. Vezi toate dimensiunile și culorile în stoc, aici.

O altă variantă poate fi linerul cu tuș Uni Pin, care are un vârf din material textil, datorită căruia va aluneca foarte lin pe hârtie. Și peste tușele acestui liner poți adăuga culoare umedă (acuarele, gouache, creioane acuarelabile) fără a risca ca cerneala sa să se întindă, fiind rezistentă la apă și la acțiunea razelor solare.

Creioane acuarelabile și acuarele – White Nights

O marcă de acuarelă foarte populară printre artiștii profesioniști, datorită pigmentului foarte intens și a culorilor vibrante, poți alege de la White Nights fie un set de creioane acuarelabile (aplici culoarea, apoi activezi pigmentul cu apă, aplicând apă curată cu o pensulă sau cu un waterbrush) fie acuarele pastile.

Markere pentru bullet journal

Dacă vrei să ai o colecție de markere rezistente, pe bază de alcool, poți alege Copic – Ciao sau Sketch   Mai poți analiza și un set de markere de la Faber – Brush Pitt Artist, cu vârfuri de tip pensulă, disponibile în mai multe selecții de culori (pastel, naturale, de pământ, culori de bază etc.)

Stilouri sau penițe cu toc

Dacă preferi să folosești un stilou elegant, nu un liner, ai la dispoziție mai multe modele elegante de stilouri, cu design excelent și funcționalități inedite sau seturi de penițe și tocuri, pe care le poți folosi cu un tuș pe bază de apă negru sau colorat (mai ales dacă ești pasionat de caligrafie sau lettering).

Tutoriale video despre cum să structurezi un bullet journal

Dacă vrei să afli mai multe despre cum să structurezi un bullet journal și cum să gândești planificarea unei zile, a unei luni sau ce înseamnă o colecție în acest sistem de a ține un jurnal, urmărește clipurile de mai jos. Nu uita - daca vrei să urmărești subtitrarea în limba română, apasă butonul CC din dreapta jos a player-ului. Te așteptăm cu mai multe idei și recomandări despre tehnici și materiale pentru proiecte de artă și hobby creativ și pe Facebook , Instagram si YouTube dar și în magazinele din București!

Articole similare

Desene pentru jurnal (bullet journal)
Desene pentru jurnal (bullet journal)
Un bullet journal poate fi un instrument de organizare, un jurnal creativ pentru obiective personale, pe care să le urmărești dar și un planner personalizat, pe care-l poți colora, desena sau picta...