Lista produselor dupa producatori Pebeo

Pebeo


Produsele Pebeo sunt destinate artiștilor din diferite domenii creative dar și celor pasionați de hobby creativ, hand-made sau micilor meșteșugari. Gamele Pebeo sunt Beaux-arts (culori de ulei, culori acrilice și produse pentru arta grafică), Mixed Media, care conține produse ce răspund unor tehnici din ce în ce mai populare, cum este tehnica pouring, Hobby creativ (culori pentru textile, culori decorative), Gedeo și Pop-up, dar și o gamă bogată în produse destinate copiilor și pensule pentru vopsit, suporturi de pictură și accesorii.



Istoria companiei


Pebeo și-a început activitatea în 1919, în Franța. Inițial o companie de produse chimice (bază a pigmenților), a fost una din primele companii care au introdus pe piață, în 1930, culori gata de folosit. În acea perioadă artiștii își fabricau singuri culorile din materiale brute, un proces lung și complicat, astfel încât culorile Pebeo, cu ulei ca și medium al pigmenților, au reprezentat un pas revoluționar.


Fiecare generație care a urmat la conducerea companiei de familie a lucrat la lansarea unor produse inovative. În acest moment, Pebeo este una din cele mai importante companii de produse de artă la nivel mondial, cu produse destinate artiștilor și pasionaților de hobby. Produsele lansate în ultimii ani confirmă acest statut – culori rezistente la spălare pentru ceramică, markere cu vopsea ce are la bază uleiuri, acrilice cu pigmenți duali sau vopsea pentru textile ce poate fi folosită de copii, direct cu mâna.


TRANSPORT GRATUIT

Pentru comenzi in valoare de
minim 300 lei

DISCOUNT IN FUNCTIE DE VALOAREA COMENZII

In functie de suma totala din cosul de cumparaturi, primesti o reducere de pana la 7%. Detalii aici

RETUR IN 30 DE ZILE

Daca nu esti multumit de un produs cumparat de la noi,
il poti returna in 30 de zile de la data livrarii

Aboneaza-te la newsletter-ul ProfiArt!