Începerea Școlii aduce Joc și Culoare - Descoperă Magia Desenelor cu Cretă pe Trotuar

Începerea Școlii aduce Joc și Culoare - Descoperă Magia Desenelor cu Cretă pe Trotuar
Share

Vara este momentul perfect pentru ca părinții și copiii să exploreze lumea minunată a creației artistice în aer liber. Dar distracția poate continua și atunci când începe școala. Sezonul școlar este deja aici – la fel și oportunitatea de a aduce mai multă creativitate și distracție în rutina zilnică a copiilor.


Orice părinte își aduce aminte cu drag de copilărie, atunci când câteva bucăți de cretă asigurau distracția în cercurile de prieteni pentru întreaga zi. Atunci când folosești cretă pentru a desena, întregul asfalt devine pânza ta. Mai departe, procesul artistic se află în mâinile micuților artiști. Cu Setul de 15 Crete Colorate pentru Desene pe Trotuar, nu numai că oferi celor mici posibilitatea de expresie prin culoare, dar poți crea alături de aceștia momente de joacă și dezvoltare – fie în pauzele de la școală, fie după orele de curs. Iată câteva idei despre cum poți transforma asfaltul într-un teren de joacă colorat și plin de imaginație.




Tărâmuri de Poveste: În timpul pauzelor școlare, încurajează-i pe copii să-și lase imaginația să zboare – alături de colegi și prieteni! De la păduri fermecate până la peisaje de vis, de la castele fantastice în care domnesc regi și regine și până la vulcani în care se ascund dragoni – curtea școlii se poate transforma rapid într-o lume nesfârșită a aventurilor.




Terenuri de Joc Imaginare: Un teren de fotbal sau o arenă de luptă pentru supereroi - lumea sporturilor și a jocurilor este la îndemâna celor mici. Cu creta colorată, prichindeii pot crea terenuri pe dimensiunile dorite, pentru a-și petrece pauzele în mod activ. Fie că este vorba de un duel sau un joc de echipă, cei mici pot crea un întreg teren oriunde își doresc – doar trasând câteva linii cu cretă!




Șotron: Șotronul nu a fost niciodată mai distractiv! Folosind creta colorată, copiii pot trasa liniile pentru șotron, iar cu ajutorul imaginației și al creativității, pot extinde jocul la nesfârșit. Încurajează-i pe cei mici să extindă jocul de șotron cu noi forme, de diferite culori și mărimi. Iar pentru un twist educativ, exersează numerele cu ajutorul acestui joc în aer liber! La urma urmei, jocul de șotron nu doar că îi ține pe prichindei în mișcare, dar îi ajută să își dezvolte coordonarea și agilitatea.



Circuit de Biciclete sau Role: Cu o paletă largă de culori la dispoziție, copiii pot să-și creeze propriul circuit de biciclete, role, skateboard sau trotinetă. Pot colora drumurile, pot adăuga semne de circulație și pot simula o adevărată aventură pe două roți. Cu grijă și supraveghere, aceștia pot organiza concursuri și curse, pentru a vedea cine poate parcurge circuitul cel mai repede sau cel mai corect. Iar dacă prichindeii tăi sunt aventurieri, pot încerca să realizeze chiar și o cursă cu obstacole.




Harta Călătoriilor Imaginare:Știm cu toții cât de departe ajunge imaginația celor mici. O hartă colorată, desenată pe trotuar, poate deveni scena aventurilor lor imaginare. Pot să-și creeze propriile hărți ale lumii, cu țări fantastice, oceane pline de sirene, monștri și insule pline de comori ascunse. Fii sigur că cei mici vor lua rolul de aventurier sau detectiv în serios – și vor pleca în căutarea cufărului cu nestemate. Ai face bine să pregătești „o comoară” dulce sau o mică surpriză, pentru a-i răsplăti pentru eforturile depuse pe parcursul călătoriilor.




În timp ce intrăm în noul an școlar, Setul de 15 Crete Colorate pentru Desene pe trotuar devine un partener inedit în educație și joacă. Această activitate nu doar stimulează creativitatea copiilor, dar le oferă și o modalitate să-și dezvolte abilitățile sociale și fizice. Astfel, asfaltul devine o pânză pentru visuri și aventuri, iar întoarcerea la școală aduce o notă de culoare și bucurie în fiecare zi.



Te așteptăm cu mai multe idei și recomandări despre tehnici și materiale pentru proiecte de artă și hobby creativ și pe Facebook Instagram si YouTube și în magazinele din București!